Blog

Ce sunt fațetele dentare?

Faţetele dentare reprezintă pelicule subţiri de porţelan folosite pentru a recrea aspectul natural al dinţilor. Sunt o soluţie de succes în situaţii în care dintele original prezintă mici imperfecţiuni de formă sau culoare, dar şi în cazul în care există dinţi fracturaţi, goluri între dinţi ori dacă poziţia incorectă a dintelui provoacă probleme legate de muşcătură.

Fațetele dentare sunt componente ce se realizează exclusiv în laboratorul dentar și care se aplică, doar de către medicul stomatolog, pe suprafața dintelui, cu scopul de a îmbunătăți aspectului acestuia.

Fațetele dentare nu sunt componente recomandate pentru întărirea unui dinte afectat de caria dentară, dar nici pentru a îmbunătăți masticația. De asemenea, fațetele dentare nu sunt coroane dentare, chiar dacă sunt confecționate din materiale asemănătoare. Scopul acestora este diferit. Coroana dentară acoperă în totalitate dintele, cu scopul de a-l proteja ori de a-l reface, în timp ce fațeta dentară acoperă doar partea vizibilă a dintelui, cu scop estetic.

De câte tipuri sunt fațetele dentare?

Fațetele dentare sunt de două tipuri:
Atunci când este nevoie să se prepare, să se șlefuiască dinții pe care urmează să se aplice fațetele. Șlefuirea dintelui înseamnă 0,2 – 0,5 mm, acțiune minim invazivă. Acest tip de fațete sunt recomandate atunci când modificările sunt mai ample ori dinți sunt voluminoși și aplicarea fațetelor ar face ca dinții să pară și mai mari.
Fațete no prepare, adică fațete ce nu necesită șlefuirea dinților și se păstrează tot țesutul dentar. Sunt recomandate dinților cu spații interdentare.

Fațete dentare – materiale

Fațetele dentare se confecționează din diferite tipuri de materiale, însă scopul acestora rămâne același, să acopere partea vizibilă a dintelui pentru a obține un zâmbet perfect. Principalele materiale din care sunt făcute fațetele în laboratoarele de tehnică dentară sunt: ceramica, compozitul și zirconiu.
Fațetele se realizează prin frezare CAD CAM dintr-un bloc de ceramică, un proces ce se realizează în mod exclusiv cu ajutorul unui calculator care asigură o precizie perfectă de executare.

Avantaje fațete dentare din ceramică:

  • Rezistență excelentă la fracturare;
  • Sunt indicate spre folosire atât cu preparație, cât și fără;
  • Sunt estetice și au un aspect natural;
  • Au adeziune perfectă atât fizică, dar și chimică.

Avantaje fațete dentare din zirconiu:

  • Ideale când sunt implicate și coroanele dentare;
  • Se folosesc în special pentru fațetele cu preparație;
  • Au o rezistență sporită;
  • Sunt ideale atunci când sunt necesare o serie de reparații ample.

Avantaje fațete dentare din compozit:

  • Au o adeziune excelentă la suprafața dentară;
  • Au o funcționalitate foarte bună;
  • Sunt estetice și sunt recomandate în special ca și fațete provizorii pe dinții vitali;
  • Se aplică în mod special pe dinții cu preparație.

Când sunt recomandate fațetele dentare?

Pacienții pot alege fațetele dentare pentru o multitudine de afecțiuni, iar printre cele mai uzuale amintim:

  • Dinți ciobiți ori cu uzură accentuată;
  • Dinții mici care au spații mari între ei (iar pacienții nu doresc alinierea dinților cu ajutorul aparatului dentar);
  • Dinți cu modificări de culoare;
  • Dinți frontali cu multe obturații, cromatică neuniformă;
  • Anomalii minore ale dinților.

Avantaje şi dezavantajele faţetelor dentare

Probabil că principalul avantaj pe care îl iau în considerare cei care optează pentru faţetele dentare este acela că estetica dintelui este îmbunătăţită rapid cu ajutorul lor. Faţetele dentare se realizează în foarte puţine etape, astfel ca, într-un timp record pot fi eliminate eventuale inconveniente, cum ar fi modificări de culoare, de formă, dinţi fracturaţi sau cu obturaţii vechi, care s-au colorat în timp.

Un alt motiv important pentru care sunt alese faţetele este acela că spre deosebire de dinţii naturali ele rezistă la pete cauzate de cafea, ceai şi fum de ţigară, fiind realizate din materiale de ultimă generaţie. Din fericire, pentru că sunt sculptate în mod individual şi personalizate pentru fiecare pacient, este aproape imposibil ca cineva să observe diferenţa dintre faţetă şi dinţii naturali.

Cel mai evident dezavantaj al faţetelor dentare este acela că şlefuirea dintelui pentru aplicarea faţetei este o procedură ireversibilă, iar dintele va trebui să fie acoperit toată viaţa cu faţete sau coroane, a căror culoare nu mai poate fi schimbată după cimentare. În plus, odată cu ataşarea faţetelor de dinte este foarte posibil să îşi facă apariţia o anumită sensibilitate la temperaturi calde şi reci din cauza şlefuirii smalţului dentar. Din fericire, această senzaţie dispare de obicei, în decurs de câteva zile.

Faţetele dentare nu sunt recomandate pacienţilor care scrâşnesc noaptea din dinţi (bruxism), care au dinţii foarte tociţi sau oclud (muşcă) cu dinţii muchie pe muchie, deoarece riscul ca faţetă să se spargă şi să sară este foarte mare. Gutiera de protecţie poate ajuta în acest sens, însă riscul de deteriorare rămâne, astfel încât în aceste cazuri este recomandat să fie luate în considerare alte opţiuni.

Deşi informaţii despre faţetele dentare sunt disponibile la tot pasul, vizita la medicul specialist este cea mai sigură cale de a afla dacă ele reprezintă o opţiune potrivită de tratament şi pentru a evalua alte soluţii alternative disponibile. Chiar şi în cazul în care hotărârea de a obţine zâmbetul perfect cu ajutorul faţetelor dentare a fost luată este recomandat să revenim în mod regulat la medicul dentist pentru o întreţinere profesională cu o pastă specială, non-abrazivă, şi pentru ca medicul dentist să examineze periodic dantura.

Fațete dentare – indicații și contraindicații

Indicații fațete dentare:

  • Poziție inestetică – atunci când dinții sunt prea ieșiți în afară, sunt băgați înăuntru sau rotiți;
  • Formă inestetică – atunci când sunt foarte ascuțiți, sparți, ciobiți sau au spații mari între ei;
  • Culoare neplăcută – atunci când sunt pătați în profunzime, colorați neuniform cu mai multe nuanțe.

Contraindicații fațete dentare:

  • Calitatea dintelui – dinți erodați, cu plombe de mari dimensiuni, carii mai pe dinte sau dinți cu anomali pe structură;
  • Poziția dinților de sus în raport cu dinții de jos.

Etapele de tratament cu fațete dentare:

  • Consultația în cabinetul medicului specialist;
  • Prepararea dinților și amprentarea acestora;
  • Proba și eventualele modificări;
  • Cimentarea fațetelor.

Nu uita că îngrijirea dinților este esențială, chiar și atunci când ai fațete dentare. Periajul zilnic, dar și vizita la mediul specialist de două ori pe an te va ajuta să previi eventualele neplăceri.
Sursa articol: https://www.libertatea.ro/lifestyle/fatetele-dentare-1640478