Ce va urma?
cum a schimbat pandemia funcționarea cabinetelor stomatologice
Din cauza pandemiei COVID-19, au fost câțiva ani dificili și imprevizibili pentru domeniul stomatologiei. Această turbulență i-a lăsat pe toată lumea din industrie să se întrebe și să se îngrijoreze de ceea ce va fi în 2022 și în anii care urmează. Foarte multe cabinete au fost nevoite să se reorganizeze.
Să vedem puțin prin ce am trecut:
– La început autoritățile au suspendat activitatea cabinetelor stomatologice și au permis doar intervențiile pentru urgențele stomatologice respectând anumite reguli stricte de protecție;
– După câteva luni, reluarea activității a fost posibilă doar prin respectarea unor protocoale stabilite printr-o decizie, care obligau cabinetele la cheltuieli suplimentare;
– În a doua jumătate a anului 2021, Ministerul Sănătății a emis un ordin, prin care introduc reguli noi în protocoalele de sterilizare și dezinfecție. Acest ordin obligă cabinetele medicale la noi cheltuieli pentru procurarea aparatelor speciale;
– Noul ordin, 1761 din 03.09.2021, denumit Normele tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie și dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia, a fost urmat de un val de controale efectuate de către direcțiile de sănătate publică;
– Pe lângă scumpirile care au venit în lanț de la începutul pandemiei, cabinetele au fost nevoite să achiziționeze ba lămpi de sterilizare, ba sterilizatoare de aer, ba incubatoare, ba alte aparaturi;
– A apărut noul cod deontologic care reglementeză inclusiv metodele de promovarea serviciilor oferite de cabinetele stomatologice;
– Statisticile internaționale arată că a scăzut numărul pacienților, din cauza că unora le-a fost frică ca în pandemie să viziteze cabinete medicale, iar pentru alții, în momentul în care peste tot era obligatoriu purtarea măștii, aspectul danturii nu a mai fost o prioritate.
Ce va urma? Iată gândurile noastre despre ceea ce urmează pentru domeniul stomatologiei în următoarea perioadă:
Pentru ca un cabinet de medicină dentară să respecte noile cerințe legale, are nevoie să angajeze personal suplimentar.
Vor crește în continuare prețurile serviciilor dentare din cauza scumpirilor care a lovit toate domeniile dar și din cauza noilor instrumente și consumabile care au fost introduse în urma modificarilor legale.
Digitalizarea cabinetelor este o măsură inevitabilă pentru a ține pasul cu noile cerințe legale dar și pentru a oferii pacienților servicii la un nivel superior.
Punerea unui accent mai mare pe educarea pacienților! România în continuare are o populație care neglijează tratamentele stomatologice până la ultimul moment, până când apar deja durerile dentare, când deja și tratamentele sunt mai costisitoare.
Concluzia finală ar fi că, sistemul după care au funcționat până acum majoritatea cabinetelor stomatologice (un medic si un asistent), începe să fie de domeniul trecutului. Pentru a avea un randament, aceste cabinete vor fi nevote să găsească un sistem de managemant după care să-și organizeze activitatea.
Oricum, lucrurile nu vor rămâne la fel ca până acum …